Consiliul local este autoritatea administrației publice locale deliberative, constituit din 13 de consilieri pe durata unui mandat de 4 ani, potrivit legii. HCL nr.2/2016 privind validarea mandatelor consilierilor local aleşi la data de 5 iunie 2016 pentru Consiliul Local al comunei Cornu, jud. Prahova.
Comisia de specialitate privind dezvoltarea economică-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, amenajarea teritoriului şi urbanism, agricultură, protecţia mediului, turism, gospodărire comunală, servicii publice, societăţi comerciale, cooperare interinstituţională pe plan intern şi extern
Comisia de specialitate privind munca şi protecţia socială învăţământ, sănătate, familie, activităţi social-culturale, culte, protecţie copii, tineret, sport
Comisia de specialitate privind administraţia publică locală, juridică, disciplină, ordine şi linişte publică