Istoric

Comuna Cornu, alcătuită în prezent din satele Cornu de Sus și Cornu de Jos, este una dintre cele mai vechi așezări umane din sectorul Câmpina-Predeal. Atestarea documentară coboară până la începutul secolul XVI, în perioada anilor 1514-1516. Vorbim așadar de circa 500 de ani de atestare oficială a localității. Se presupune că aceste locuri au fost preferate de oamenii care se refugiau din calea războaielor și căutau locuri mai liniștite, formând astfel mici comunități care erau dispuse în preajma pârâului Câmpinița, în preajma pârâului Balița sau, mai sus, dincolo de valea Rea. Trebuie luat în calcul și faptul că aceste locuri se aflau pe ruta transhumanței carpato-danubiene, păstorii transilvăneni coborând oile pe poteci de plai spre locuri de iernat din zonele de câmpie.

În cuprinsul primului document de atestare, domnitorul Neagoe Basarab întărea mănăstirilor menționate dania lui Dragomir Pântei pentru „un loc de chilie, la Cornu, pe Prahova”. Acest lucru semnalează faptul că se pregătea ridicarea unei construcții religioase în respectiva zonă. Tradiția consemnează că, mai întâi, a apărut satul Cornu de Sus, lucru explicabil și prin faptul că terasa pe care se înfiripa un mic cătun era apărată natural, astfel: spre nord se deschidea drumul de plai către zone înalte și împădurite, spre vest exista un versant abrupt, erodat de râul Prahova, spre sud terasa era barată de adânca vale denumită pe bună dreptate „Rea”. Singura cale mai accesibilă era spre vest, prin poieni, care coborau spre pârâul Câmpinița.

Poziția geografică avantaja locuitorii care vedeau de la depărtare orice armată s-ar fi apropiat. În acest sens, stă dovadă chiar denumirea celui mai înalt deal al localității, Strajiștea, care indică, fără niciun dubiu, că de acolo se supraveghea o zonă mult mai mare. Și în zilele noastre, de pe respectiva înălțime, se poate cuprinde un segment întins, până dincolo de Câmpina. Mai trebuie reținut și faptul că localitatea se afla în afara drumului comercial de pe Valea Prahovei, drum ce cobora din Câmpina pentru a urca spre Breaza, iar din Breaza urma direcția Gura Beliei-Comarnic (actualul DN 1, sectorul Comarnic-Nistorești-ramificația Cornu fiind o realizare de secol XX).

Al doilea document care face referire la Cornu provine tot din perioada domniei lui Neagoe Basarab, din data de 6 august 1520 prin care întărea mănăstirii Snagov o moșie la Cornu.

Un alt document din vremea lui Mihnea Turcitul aduce în atenție, din nou, locul numit Cornu, care se afla, conform celor scrise, aproape de hotarul Comarnicului. Tot acest domnitor va mai da un hrisov în anul 1587, în care se menționează un anume grămătic Necoară, ce avea moșii la Cornu.

Cu timpul, oamenii s-au așezat și în spațiul dintre valea Rea și valea Baliță cât și între valea Baliță și Valea Câmpiniței, dând naștere unor cătune denumite: Cornu de Jos, Câmpinița.

În ceea ce privește zestrea istorică, în localitate se află un muzeu

important realizat în anul 1956 și două lăcașuri religioase renumite, unul dintre acestea fiind declarat monument istoric. Astfel, în comuna Cornu regăsim patru monumente istorice, unul de clasă A şi trei de clasă B:

• Biserica „Înălțarea Domnului” a fostului schit al lui Drăghici Spătarul, situată în Cornu de Sus, str. Mihai Viteazu nr. 209, cod PH-II-m-A-16442, construcţie din secolul XVII, refăcută între anii 1811-1835;

• Casa Ana Burlacu, situată în Cornu de Jos, str. Malul Vadului nr. 998, cod PH-II-m-B-16440, construcție din anul 1900;
• Casa Vasile Marinescu, situată în Cornu de Jos, str. Preot Provinceanu nr. 419, cod PH-II-m-B-16441, construcție din anul 1920;
• Casa Paraschiva Istrate, situată în Cornu de Sus, str. Independenței nr. 150, cod PH-II-m-B-16443, construcție din anul 1919.

Însă, toate acestea se referă la ce a traversat timpul și găsim fizic în fața ochilor noștri. Întrucât sunt rare documentele care atestă înființarea unei noi așezări, cel puțin în spațiul prahovean, se poate aprecia că teritoriul actual al comunei Cornu era locuit în jurul anului 1500. Hrisovul domnitorului nu reprezintă certificatul de naștere al localității, ci intrarea micii așezări pe poarta istoriei. Cu siguranță, vechimea unei așezări prin aceste locuri este mult anterioară menționării documentare.

Potrivit tradiției, prin aceste locuri a trecut până și Mihai Viteazul, iar unul dintre oștenii lui a rămas prin aceste locuri şi a ridicat un mic schit în actualul sat Cornu de Sus. Că legenda este adevărată sau nu, cel mai vechi obiectiv al comunei este chiar biserica din Cornu de Sus care indică un lucru evident: bazele unei așezări în spațiul dintre Strajiștea-Prahova-Câmpinița s-au pus mai întâi în zona Cornu de Sus. Şi acest aspect poate fi explicat, cum am afirmat anterior, prin apropierea înălțimilor de pe care se puteau observa depărtările și a zonei forestiere în care autohtonii se puteau ascunde în caz de primejdie.

După moartea lui Mihai Viteazul, Țara Românească intră sub conducerea unui alt voievod războinic și anume Radu Șerban care a domnit în diferite perioade din anul 1601 şi până în anul 1611. Acesta era considerat descendent al lui Neagoe Basarab și posesor al unui mare domeniu feudal, al familiei Craioveștilor din care provenea pe linie maternă. Domeniul său cuprindea 71 de sate și, de asemenea, multe părți de sate. În Prahova, deținea opt sate care au venit ca zestre din partea soției sale Elina, din familia boierilor Mărgineni. În această zestre se regăseau și munții Bucegi, Floreiul, Prislopul și Comarnicul. Despre satul Cornu nu se știe cu exactitate când și cum a intrat acesta în stăpânirea lui domnitorului Radu Șerban, se crede că făcea parte tot din zestrea soției sale.

Radu Șerban a avut o fiică pe nume Elina, iar aceasta se va căsători cu postelnicul Constantin Cantacuzino. Cei doi soți și copiii lor se vor fi remarcat prin constituirea unui vast domeniu în județul Prahova, ridicând conace și biserici. În mod sigur, Cornu a aparținut acestui cuplu, deoarece în ziua de 19 mai 1614 într-un hrisov domnesc, se menționează că Radu Șerban a luat mănăstirii Mislea satul Greaca și i-a dat în schimb „alte moșii partea domniile lui din sat den Cornu den județul Prahova și satul Vladimirești den județul Elhov.” Hrisovul este semnat de domnitorul Radu Mihnea care, prin acesta, redă satul Greaca mănăstirii Mislea. Nu se face nicio referire ce se va întâmpla cu moșia de la Cornu însă, pe raza comunei, găsim ca proprietar de teren respectiva mănăstire până aproape de începuturile secolului XX.

Ctitor al bisericii din Cornu de Sus este considerat și fiul cel mare al cuplului cantacuzinesc, și anume Drăghici spătarul (1630-1667). Acesta a pus bazele unui nou schit, poate pe temelii mai vechi, dar acest fapt arată că satul Cornu încă era moșie cantacuzinească. Nu se cunoaște cum arăta această biserică deoarece a fost înlocuită cu alta în anul 1811. Se presupune că nu erau mari diferențe de formă. Mai trebuie menționat că atât domnitorul Radu Șerban cât și spătarul Drăghici, nepotul său, își dorm somnul de veci în mormânt comun, la mănăstirea Comana.

În anul 1661, spătarul Drăghici pune bazele viitorului schit Lespezi din Posada, fapt ce ne împinge să credem că undeva în intervalul 1661-1667 se va ocupa şi de biserica de la Cornu. Așadar, trei mari personalități medievale și-au legat oarecum destinele de zona Cornu.

[1] Hrisov din data de 4 iunie 1581 dat banului Udiște și postelnicului Staicu

[2] Constantin Rezachevici – „Domeniul boieresc al lui Radu Șerban”

[3] Planul parcelar al delimitării locuitorilor foști clăcași din comuna Cornu, 1894-1897, realizat de inginerul hotarnic G. A. Pecurariu.